protv.md
Social
22 Jul 15:42

Trei elevi moldoveni s-au intors acasa cu medalii de bronz de la Olimpiada Balcanica de Informatica. Tinerii ne spun care este secretul succesului lor - VIDEO

Buni si la informatica. Trei elevi moldoveni s-au intors acasa cu medalii de bronz de la Olimpiada Balcanica de Informatica. Spun ca pentru a avea succes, trebuie sa studiezi mult, dar sa ai si putin noroc. 84 de elevi din 12 tari s-au luptat pentru locurile de frunte la competitia care a avut loc in Romania.
Trei elevi moldoveni s-au intors acasa cu medalii de bronz de la Olimpiada Balcanica de Informatica. Tinerii ne spun care este secretul succesului lor - VIDEO

 

Putini sunt cei care isi dau seama la ce fac referire explicatiile lui Victor, si tot putini sunt tinerii de varsta lui care-i inteleg limbajul. Acesta, insa, a ales ca in locul jocurilor la calculator sa rezolve sarcini din informatica. Pasiunea l-a dus in aceasta vara la Olimpiada Balcanica de Informatica.

 

Victor PURICE, ELEV: ”Nu pot sa spun ca aceste olimpiade nu-mi dau voie sa ma odihnesc. Au devenit mai mult un hobby si primesc placere de la ele.”

 

Tot Victor a castigat luna trecuta medalia de bronz la Olimpiada Balcanica de Matematica. Spune ca a avut si putin noroc la competitii.

 

Victor PURICE, ELEV: ”Pentru a obtine un rezultat bun trebuie sa-ti cada subiecte pe care poti sa le rezolvi.”

 

Pentru ca la olimpiade sarcinile sunt diferite de cele din manualele scoalare, tanarul studiaza adaugator de pe site-urile straine, pentru a obtine experienta.

 

Victor PURICE, ELEV:In momentul in care vrei sa iai 100 de puncte algoritmul tau trebuie sa fie perfect.”

 

”Exista multe platforme straine care sunt specializate pe domeniul de programare competitiva. Pregatirea consta in rezolvarea acestor probleme individual.”

 

Ii datoreaza o parte din succes profesorului sau, care de altfel a insotit si lotul national de juniori.

 

Sergiu CORLAT, PROFESOR: “La concursurile de programare depinde foarte mult ce acumulezi inainte de concurs. Toti trei au participat pentru prima data la Olimpiada Balcanica pentru Jiniori, este un indicator ca in urmatorii ani vom avea medalii si mai multe.”

 

A bifat doua competitii balcanice in aceasta vara, iar in cateva zile isi face bagajul pentru Olimpiada Europeana de Informatica din Rusia.

 

Victor PURICE, ELEV: ”Participa mai multe tari, concurenta este mai mare si Olimpiada Balcanica a reprezentat o experienta foarte buna care ne va ajuta la Olimpiada Europeana.”

 

Chiar daca a trecut abia in clasa a IX-a la liceul Orizont din Chisinau, acesta are planuri mari de viitor dupa ce se va vedea cu diploma de 12 clase in maini.

 

Victor PURICE, ELEV: ”Ca majoritatea elevilor care au mers la olimpiade voi merge peste hotare. Nu exclud ca voi reveni acasa si intr-o buna zi.”

 

Din cei sapte elevi ai lotului national, cu medalii s-au mai intors Vitali Pirau, elev la liceul “Mihai Lomonosov” din Balti si Cristian Visanu, elev la liceul “Aristotel” din Chisinau. Ambii castigand bronzul la concursul pentru seniori.

inprofunzime acasatv perfecte