protv.md
Politic
26 Dec 14:26

Putin ar putea deveni presedinte pe viata. Cine i-a dat ideea sa schimbe Constitutia

Desi mai sunt peste 5 ani pana la terminarea ultimului mandat al lui Putin la Kremlin, sustinatorii sai nu i-au gasit un succesor.

 

Preşedintele parlamentului rus, Viaceaslav Volodin, a ridicat problema schimbării constituţiei, în condiţiile în care Vladimir Putin este la ultimul mandat potrivit legilor aflate în prezent în vigoare. Volodin a deschis subiectul marţi, la o întâlnire cu liderul la Kremlin, scrie Moscow Times.

 

“Societatea îşi pune întrebări, stimate Vladimir Vladimirovici”, i-a spus Volodin. “Trebuie să dăm răspunsuri. Legea, chiar şi legea fundamentală, nu e o dogmă”.

 

Volodin a sugerat că actuala Constituţie ar fi depăşită şi trebuie modificată “pentru a se adapta situaţie actuale”. Răspunsul lui Putin nu a fost consemnat, dar tot în decembrie, preşedintele rus a a declarat că Constituţia “nu e un construct legal fosilizat ci un organism viu”. Şi asta cu toate că în martie, când a fost reales, Putin respingea ideea unui astfel de reforme, spunând că nu poate conduce veşnic.

 

Analiştii spun că e foarte probabil ca la Kremlin să se plănuiască modificarea Constituţiei, astfel ca Putin, care acum 66 de ani, să poate să rămână  în funcţie şi după 2024, când i se termină ultimul mandat.

 

Dezbaterea ar putea începe în 2020 şi unul dintre scenariile sugerate este acela al reducerii puterilor prezidenţiale - în schimbul transformării mandatului lui Putin în unul pe viaţă.

inprofunzime acasatv perfecte