protv.md
Politic
31 Jan 10:56

Calin Vieru sustine ca i s-a propus sa fure din miliard atunci cand era deputat. De ce vorbeste abia acum despre asta

Omul de afaceri Calin Vieru, cel care vrea sa se intoarca in politica de dragul unirii cu Romania, a declarat astazi ca in perioada cand se formau primele aliante europene i s-a propus sa “gadile BEM-ul”, asa cum se exprima el. Se intampla atunci cand acesta detinea functia de deputat. Dezvaluirile vin 9 ani mai tarziu, acum, in campanie.

 

Calin VIERU, CANDIDAT INDEPENDENT CIRCUMSCRIPTIA NR 33, CHISINAU: „Eu nu am fost introdus ca un om foarte proaspat venit in sistem. Sigur ca s-a jucat cu mainile pe sub masa, nu mi s-au deschis cartile ca sa mi se explice ce se intampla, s-a facut doar o aluzie si aluzia era de genul ca tu poti sa iei un credit in conditii foarte bune. Doar atat. Am aflat ca si dumneavoastra, dupa 4-5 ani ce s-a intamplat, iar atunci, eu am iesit si prin vorba spusa la posturile de televiziune si prin vorba scrisa in ziare si in internet si m-am expus de ce am plecat. Si atunci am spus ca nu tolerez dictatura, tirania. Si tot atunci am spus ca daca va ajunge prim-ministrul (n.red Vlad Filat) nostru sa conduca aceasta tara, atunci domnul Voronin va intra in istorie ca cel mai mare democrat si liberal. Despre BEM nu puteam sa stiu, nu stiam nimic, am aflat ca si dumneavoastra abia acum. Si imi pare rau pentru Vlad Filat si il compatimesc ca este acum dupa gratii, dar asta e situatia.

 

- In ce an se intampla asta, cand vi s-a propus acest credit?

- In 2010."


Despre jaful secolului, cum a fost numit furtul unui miliard de dolari in bancile Unibank, Banca Sociala si Banca de Economii, s-a aflat dupa alegerile parlamentare din 2014. Imediat, Guvernul a acoperit gaura cu credite luate de la Banca Nationala, pe care acum le intoarce din buget, adica din taxele platite de cetateni. Institutiile financiare au falimentat si au fost lichidate, iar proprietatile lor sunt vandute.

 

Primul raport Kroll, publicat de presedintele parlamentului Andrian Candu, arata ca o buna parte din banii furati au fost spalati prin firme ale primarului de Orhei, Ilan Shor. Desi acesta se declara nevinovat, el a fost condamnat la 7 ani si jumatate de inchisoare de prima instanta. Curtea de Apel Cahul, care ar trebui sa emita o decizie finala in acest caz, examineaza dosarul deja de un an cu foarte multe amanari. Alte sentinte in dosarul miliardului nu au fost pronuntate, desi au trecut 4 ani de la frauda.

inprofunzime acasatv perfecte