protv.md
International
16 Apr 13:59

Nave militare rusesti care aduceau tancuri, fotografiate in drum spre Siria

Doua nave de razboi rusesti care transportau vehicule militare au fost observate indreptandu-se spre tarmurile Siriei, dupa atacul SUA si al aliatilor asupra centrelor de cercetare pentru arme chimice ale guvernului sirian de langa Damasc.



Navele, model Alligator, au fost văzute duminică, îndreptându-se spre baza navală rusă de la Tartus, pe coasta de nord a Siriei, transportând tancuri, camioane, ambulanţe şi un radar IED.

 

Fotografiile au fost publicate pe social media de observatorul naval Yörük Işık, care le-a văzut în timp ce traversau Bosforul.

 

Acţiunea de înarmare are loc după ce Statele Unite au anunţat că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextual atacurilor chimice care au făcut zeci de victime printre civilii din oraşul Douma.

 

”Vor fi noi sancţiuni împotriva Rusiei. Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, le va anunţa luni şi vor viza în mod direct orice companie care are legături cu Bashar al-Assad şi cu folosirea armelor chimice”, a declarat Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, în cadrul unui interviu acordat pentru CBS News.

 

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a lăudat armata pentru atacul executat în Siria şi le-a mulţumit aliaţilor.

 

”Un atac executat perfect. Mulţumesc Franţei şi Marii Britanii pentru întelepciunea lor şi armatele lor puternice. Nu se putea mai bine de atât. Misiune îndeplinită”, a scris Donald Trump pe Twitter.

 

În urma evenimentelor internaţionale, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a declarant că acest atac nu este o declaraţie de război împotriva regimului al-Assad.

 

„Operaţiunea din Siria a fost legitimă şi un succes militar.” Cuvintele îi aparţin preşedintelui Emmanuel Macron.

 

Tot Macron a mai spus că el a fost cel care l-a convins pe Donald Trump să limiteze loviturile la instalaţiile de producţie a armelor chimice şi să nu retragă trupele americane din Siria.

 

Statele Unite alături de Franţa şi Marea Britanie au lansat sâmbătă la 4, ora României, atacuri punctuale asupra unor ţinte din programul de arme chimice ale guvernului sirian. Riposta vine la o săptămână de la atacul cu arme chimice de la Douma, pentru care Occidentul a acuzat regimul sirian.

 

Anunţul a fost făcut de preşedintele american Donald Trump. Chiar în timp ce îşi rostea discursul, forţele americane, alături de cele britanice şi franceze, lansau atacuri cu rachete, împotriva a trei ţinte.

 

În atac au fost lansate aproximativ 100 de rachete de croazieră Tomahawk, dar şi un bombardier strategic B1. Armata britanică a anunţat că a participat cu patru avioane Tornado, iar Franţa, cu fregata Aquitaine şi avioane cu reacţie.

 

După atac, Pentagonul a anunţat că operaţiunile nu vor continua, însă ulterior atât premierul britanic cât şi ministrul francez de Externe au vorbit despre posiblitatea unei noii intervenţii, dacă regimul al-Assad continuă să folosească arme chimice.

 

În replică, Bashar al-Assad a declarat că este “mai determinat ca oricând să lupte împotriva terorismului”.

 

“Agresiunile care au avut loc sâmbătă noapte va determina poporul sirian să continue lupta împotriva terorsmului”, a fost prima reacţie a liderului de la Damasc, într-o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani.

 

Anterior, preşedinţia siriană a postat pe Twitter un scurt video care îl arată pe preşedintele Bashar al-Assad venind la birou, cu comentariul „o dimineaţă liniştită”.

inprofunzime acasatv perfecte