protv.md
International
06 Dec 15:24

Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton fata de Trump - VIDEO

Moment jenant in timpul funeraliilor de stat, care au avut loc la catedrala nationala din Washington, dedicate fostului presedinte american George Bush Sr. Hillary Clinton l-a ignorant complet pe Donald Trump care s-a asezat la doua scaune distanta.



Pe toată durata ceremoniei, fosta contracandidată a lui Trump a privit înainte, ignorându-l complet pe şeful administraţiei de la Casa Albă, scrie Daily Mail.

 

Imediat după ce şi-au ocupat locurile, Donald Trump a dat mâna doar cu soţii Obama, ignorânu-l pe Bill Clinton, în timp ce Prima Doamnă a respectat eticheta şi i-a salutat pe toţi cei prezenţi.

 

Printre demnitarii străini prezenţi s-au numărat cancelarul german Angela Merkel, prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice şi regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. Dar şi John Major, premierul britanic din timpul mandatului lui Bush Senior.

 

George Walker Bush, şi el fost şef de stat, i-a adus un emoţionant omagiu celui care a fost tatăl lui şi al 41-lea preşedinte al Statelor Unite.

 

George Bush Jr. “L-am auzit odată spunând: “ar trebui să murim tineri, cât mai târziu cu putinţă.Tatăl meu ştia cum e să mori de tânăr pentru că a fost aproape de sfârşit, de două ori. Când era adolescent, o infecţie cu stafilococ aproape că i-a luat viaţa.


După câţiva ani, era singur în Pacific, pe o plută de salvare, rugându-se să fie salvat de camarazii lui înainte să-l găsească inamicul. Dumnezeu i-a auzit rugăciunile. L-a întors de pe ultimul drum pentri că avea alte planuri cu el.

 

După slujbă, sicriul cu trupul lui George Bush Senior a fost transportat, cu avionul, în Texas. Joi are loc o nouă ceremonie de adio, iar fostul preşedinte va fi înmormântat la Biblioteca prezidenţială, unde îşi va dormis somnul de veci alături de soţia sa, Barbara, care s-a stins în aprilie.

 

Sursa: Daily Mail

inprofunzime acasatv perfecte