Japonia este tara in care exista mai multe locuinte decat familii sa se mute in ele.

Publicat:06.12.2018, 10:12

Din acest motiv, autoritaţile au lansat în 2014 programul „akiya bank” prin care ofera case gratuite sau la preţuri de nimic celor dispuşi sa accepte o serie de condiţii. De acest program pot beneficia inclusiv strainii.

Potrivit unui studiu, în 2013 în Japonia existau 61 de milioane de case şi doar 52 de milioane de familii. Pâna în 2065, se estimeaza ca populaţia ţarii urmeaza sa scada de la 127 de milioane la 88 de milioane, arata Institutul Naţional al Populaţiei şi Securitaţii Sociale, ceea ce înseamna ca şi mai multe case vor ramâne nelocuite, mai ales în condiţiile în care tinerii migreaza dinspre zonele rurale spre cele urbane, potrivit unui reportaj CNN.

Acelaşi studiu arata ca, pâna în 2040, în jur de 900 de oraşele şi sate din Japonia nu vor mai exista, în aceasta situaţie fiind şi Okutama. De aceea, autoritaţile locale încearca sa salveze localitatea orferindu-le oamenilor locuinţe gratuite. Aceste case parasite sunt cunoscute drept „akiya”, care s-ar traduce prin „case bântuite”, întrucât au fost abandonate de proprietari sau aceştia au murit.

„În 2014, am descoperit ca Okutama este unul dintre cele trei oraşe din regiunea Tokyo care urmeaza sa dispara pâna în 2040”, a precizat Kazutaka Niijima, oficial al Departamentului pentru „Reîntinerirea” localitaţii Okutama, situata la doua ore de mers cu trenul de Tokyo.

Daca în 1960 aici traiau peste 13.000 de persoane, pâna în anii 1990, numarul lor a scazut la 5.200. În 2014, a intrat în vigoare programul „akiya bank”, prin care oamenii pot deveni proprietarii acestor „case bântuite”, daca respecta anumite condiţii.

De exemplu, autoritaţile locale din Okutama le ofera rezidenţilor acestor locuinţe subvenţii pentru reparaţii în valoare de 8.820 de dolari pentru 100 de metri patraţi. Cu toate acestea, programul prevede ca cei care primesc o locuinţa gratuita sau fonduri pentru renovare sa aiba sub 40 de ani sau sa aiba cel puţin un copil cu vârsta sub 18 ani sau un partener cu vârsta sub 50 de ani. Totodata, cei care aplica la acest program trebuie sa fie dispuşi sa se mute permanent în oraş şi sa investeasca în modernizarea casei. Dar chiar şi aşa, japonezii prefera cladirile noi.

Printre beneficiarii programului sunt Naoko şi Kakayuki Ida, care în urma cu doi ani au primit o locuinţa spaţioasa cu etaj.

„A trebuit sa facem multe reparaţii, dar mi-am dorit întotdeauna sa traiesc la ţara şi sa am o gradina mare”, a spus Naoko, în vârsta de 45 de ani.

În Okutama sunt în jur de 3000 de case, dintre care 400 sunt vacante. Doar jumatate dintre ele pot fi renovate, considera autoritaţile. În 2015, guvernul japonez a dat o lege prin care cei care lasa o locuinţa nelocuita sa fie penalizaţi; astfel, se încearca a-i determia pe proprietari sa demoleze sau sa renoveze locuinţele.

Cu toate acestea, pe oameni îi costa mai mult sa deţina un teren viran decât o casa nelocuita, ceea ce îi determina sa nu demoleze casele din care vor sa se mute.

Prin programul de repopulare a satelor şi oraşelor mici, noua familii s-au mutat în Okutama pâna acum. Oamenii au venit chiar şi din New York şi China, întrucât programul nu este dedicat doar cetaţenilor japonezi.

Şi cuplul filipino-japonez format din Rosalie and Toshiuki Imabayashi urmeaza sa se mute în 2019 din Tokyo în aceasta localitate, alaturi de cei 6 copii.

„Devenise prea aglomerat pentru noi în Tokyo şi ne place ca Okutama este în aceeaşi prefectura, dar este înconjurata de natura”, a spus Rosalie.

Sursa: CNN