protv.md
International
12 Oct 12:09

Inundatii in Vietnam. Cel putin 37 de persoane au murit, 40 sunt date disparute

Cel putin 37 de persoane au murit, iar alte 40 sunt date disparute, in Vietnam, ca urmare a unor inundatii si alunecari de teren, cauzate de ploile din nordul si centrul tarii.

 

Potrivit Guvernului, citat de agenţiile de presă internaţionale, alte 21 de persoane au fost rănite. Peste 8.000 de hectare de pământ pe care se cultiva orez au fost inundate şi peste 40.000 de animale au fost ucise sau luate de ape, conform sursei citate, informează Agerpres.

 

„Ne mobilizăm toate forţele pentru a-i căuta pe dispăruţi”, a declarat un responsabil al serviciilor de salvare. Sute de militari participă joi la operaţiunile de salvare.

 

Provincia Hoa Binh, din nordul ţării, este cea mai dur lovită de ploile torenţiale care cad de la începutul săptămânii, cu un bilanţ de 11 morţi şi 21 de dispăruţi.

 

Printre victime, un jurnalist al agenţiei de stat VNA, care şi-a pierdut viaţa după ce un râu în creştere a distrus un pod.

Vietnamul este lovit de circa zece furtuni sau taifunuri în fiecare an. Potrivit cifrelor oficiale, aproape 170 de persoane au murit sau au dispărut în urma intemperiilor de acest gen de la începutul anului.

 

La jumătatea lui septembrie, trecerea devastatoare a unuia dintre cele puternice din ultimii ani, Doksurin, a devastat centrul ţării, provocând moartea a 11 persoane.

 

Furtunile se produc în principal în mai şi octombrie, în timpul musonului, iar partea centrală a acestui stat din Asia de Sud-Est este lovită cel mai frecvent. Anul trecut, 235 de persoane au murit în catastrofe naturale.

 

Sursa: Agerpres

inprofunzime acasatv perfecte