protv.md
Financiar
16 Aug 11:29

Brazii de pe strada Kiev au trecut admiterea la liceul „Kiril si Metodiu” - VIDEO/FOTO

Kaufland a demarat activitarile necesare inceperii constructiei magazinului pe strada Kiev din sectorul Rascani al Capitalei. Potrivit proiectului si in conformitate cu autorizatiile necesare din partea institutiilor de resort, compania si-a asumat responsabilitatea de a transplanta molizii de pe strada Kiev pe teritoriul Liceului Teoretic Rus de Stat Kiril si Metodiu, situat pe str. Alexandru Hijdeu nr. 72. In acest fel, Kaufland isi respecta angajamentul pe care il are fata de mediu si societate.



Ca urmare a vizitei efectuate în teren a Inspectoratului Ecologic de Stat, Kaufland a primit actul de control şi autorizaţia necesară. Conform acestuia, compania a transplantat 17 molizi şi 2 tuia. Locaţia unde au fost mutaţi brazii a fost agreată împreună cu instituţiile abilitate.

 

Procedura a durat câteva zile şi a fost efectuată de o firmă specializată ce deţine tehnica necesară pentru transplantarea chiar şi a arborilor cu vârstă şi dimensiuni mari. De asemenea, specialiştii au folosit un îngrăşământ special pentru a-i ajuta să prindă rădăcina. Tototdată, brazii au fost fixaţi în cadre speciale până la înrădăcinare (aprox. 3 luni). Conducerea liceului va asigura ingrijirea arborilor sub consilierea firmei specializate, astfel încât transplantarea să fie încheiată cu succes.

 

Conform angajamentului Kaufland faţă de mediu, reamintim că, în 2017 am realizat o acţiune amplă de înverzire a Capitalei sub sloganul „Sădim Oxigen” - unde am reuşit să plantăm simultan în cinci sectoare 5000 de puieţi.

 

Ținem să menţionăm că, orice achiziţie imobiliară efectuată de către compania Kaufland are la bază prevederile legislaţiei în vigoare, urmărind cu stricteţe un proces transparent, legal şi în conformitate cu politicile zonale de dezvoltare. 

 

Kaufland se bazează pe principii solide, corecte şi transparente de activitate în toate ţările în care operează, principii care asigură dezvoltarea continuă şi cu succes a companiei. 

 

 

 

Despre Kaufland 

 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 ţări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfăşurate în parteneriat cu asociaţii nonguvernamentale regionale sau naţionale şi urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

 

Pe lângă educaţie şi sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecţiei mediului înconjurător şi pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viaţă sănătos prin intermediul activităţilor sportive şi adoptarea unei nutriţii echilibrate. Informaţii suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md.

 

 

*Acest articol este un produs comercial. 

inprofunzime acasatv perfecte